Timp de 3 ani m-am implicat activ in desfasurarea acestui eveniment, am fost cel care a coordonat acest proiect, aceasta miscare la nivel local. Anul acesta a fost ultimul an in care m-am batut sa fim printre cele 41 de orase Eart Hour din Romania. Tin mult la acest concept si promevez tot ce inseamna o viata sanatoasa pentru noi si planeta albastra. Am vazut cu totii unde s-a ajuns datorita iresponsabilitatii unor oameni pentru care banii valoreaza mai mult decit viata semenilor. Anul acesta Eart Hour a fost din nou un succes si am fost singura localitate din judet care a fost partener oficial. Incepind de anul viitor am sa las pe altii sa duca mai departe ceea ce eu unul am inceput, daca vor dori si daca vor simti ECO. Mandatul meu se incheie aici. Nu mai vreau sa continui pentru ca nu am de ce sa fiu injurat ca ma bat pentru binele acestui oras in care si eu traiesc simplu si modest fara averi facute din banii publici. Au fost si bune, au fost si rele dar le-am dus pe toate in spate. Le multumesc si imi plec capul in fata celor care mi-au fost alaturi, celor care m-au sprijinit si celor care au crezut in mine. Promit ca nu am sa-i dezamagesc si intr-o zi vor fi mindrii ca am fost cindva colegi. De multe ori mi-a fost greu, am vrut sa las totul balta pentru ca sunt si oameni pentru care nu merita sa faci absolut nimic. Nu sunt cuvinte grele dar tara asta are si o gramada de lichele care in loc sa puna mina sa ajute prefera sa stea de-o parte, sa-ti caute greseli si sa te injure. Daca ii intrebi ce au facut ei pentru comunitatea locala ve-i constata ca au facut umbra pamintului atunci cind el avea nevoie de soare. Daca nu faci risipa de energie electrica si termica si promovezi zona ECO esti acuzat ca furi la consum, asta se intimpla si mi se intimpla chiar si mie in anul 2012! Poate multi vor crede ca daca plec din aceasta pozitie in care scaunul nu a contat din ce material este realizat si nu mi s-a lipit de fund voi muri. Am sa continui sa muncesc, am sa ramin acelasi om onest si modest si voi continua din zona societatii civile multe alte proiecte pe care din ratiuni politice si de grup nu am avut cum sa le promovez din actuala pozitie. Zona eco va fi una in care am sa incerc sa dezvolt ceva, sa schimb in primul rind mentalitatea paguboasa a sudistilor, sa-i cooptez in cit mai multe activitati pentru a invata sa iubeasca natura si sa aduc investitii in mediu. NU voi uita nici orasul chiar daca viata ma va duce cindva departe de el. Am sa il promovez si sa il ajut pentru ca este undeva in inima mea, este orasul meu natal. Sunt multe de spus dar inchei prin va spune ca indiferent cit de mult vei face nu va fi niciodata suficient de mult pentru cei ce nu au facut in viata lor acele lucruri.
PS: sper sa nu se gaseaca un alt individ gen pseudo-ziaristul Claudiu Dumitrache, care sa-mi scoata vorbele din context si sa le publice fraze, dupa bunul sau plac denigrind si calcind in picioare imaginea unui om care a creat un eveniment pe care nimeni in Teleorman nu l-a creat.
Municipiul Rosiorii de Vede din Judetul Teleorman este partener Earth Hour si in 2012
Iti lansam o provocare!
Rosiorii de Vede este si in acest an oras partener in cadrul evenimentului Earth Hour Romania. Rosiorii de Vede a participat pentru prima data la Eart Hour in anul 2010, cind alaturi de peste 30 localitati din Romania si alte peste 4600 din 128 de tari, a fost parte a acestui eveniment global. Intrucit pentru noi este esential ca evenimentul creat sa corespunda cerintelor voastre va lansam o provocare. In perioada 3 - 21 martie 2012 te asteptam sa ne spui la adresa de mail orapamantului@gmail.com cum ai organiza tu acest eveniment, ce ai face pe parcursul acelei ore si care ar fi mesajul tau transmis intregii lumi. Mai multe detalii despre eveniment gasesti pe: www.wwf.ro sau pe www.ora-pamantului.ro
Asteptam de la fiecare institutie si de la fiecare participant sa ne spuna ce va face in saptamana premergatoare evenimentului si cum va marca ora pamantului in seara zilei de 31 martie 2012 intre ora 20:30 si 21:30. Toti partenerii nostrii locali sunt rugati sa ne trimita imagini foto si video de la eveniment sau de la actiunile avind ca tema ora pamantului, pentru a fi postate pe acest blog.
Coordonatorul local al proiectului este din anul 2010 Viceprimarul Municipiului, dl. Iulian-Silviu VOICU
Ne gasiti pe Facebook la adresa:
http://www.facebook.com/profile.php?id=100002143425886
Asteptam de la fiecare institutie si de la fiecare participant sa ne spuna ce va face in saptamana premergatoare evenimentului si cum va marca ora pamantului in seara zilei de 31 martie 2012 intre ora 20:30 si 21:30. Toti partenerii nostrii locali sunt rugati sa ne trimita imagini foto si video de la eveniment sau de la actiunile avind ca tema ora pamantului, pentru a fi postate pe acest blog.
Coordonatorul local al proiectului este din anul 2010 Viceprimarul Municipiului, dl. Iulian-Silviu VOICU
Ne gasiti pe Facebook la adresa:
http://www.facebook.com/profile.php?id=100002143425886
duminică, 1 aprilie 2012
Fotografii Eart Hour 2012 Rosiorii de Vede
Micii karatisti de la clubul ATAC Rosiorii de Vede
Copii de la cercul de chitara de la Casa Municipala de Cultura Rosiorii de Vede
Primarul Ion Nutu
vineri, 30 martie 2012
Rosiorii de Vede - oras oficial Eart Hour 2012! Rosiorii de Vede este singura localitate din Teleorman care participa la acest eveniment global!!!!
România sărbătoreste Earth Hour 2012
41 de oraşe din România sărbătoresc Earth Hour, cea mai mare manifestare de mediu din toate timpurile. La invitaţia WWF- România, acestea s-au înscris pe lista Oraşelor Oficiale Earth Hour din întreaga lume şi se pregătesc intens pentru seara de 31 martie.
Orașele Oficiale Earth Hour 2012 sunt: Bistrița, Adjud, Aiud, Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brăila, Brașov, București, Baile Tusnad, Calafat, Cluj-Napoca, Constanța, Drobeta Turnu-Severin, Deva, Focșani, Galați, Giurgiu, Horezu, Iași, Oradea, Panciu, Roșiorii de Vede, Piatra Neamț, Pitești, Ploiești, Râmnicu Vâlcea, Roman, Salonta, Slatina, Satu Mare, Sighișoara, Slobozia, Târgoviște, Timișoara, Vatra Dornei, Tulcea, Turda, Vaslui.
În toate cele 41 de oraşe, municipalităţile vor întrerupe iluminatul instituţiilor publice şi al clădirilor emblematice şi vor promova ideea stingerii luminilor în rândul instituţiilor private, încurajând, totodată, cetăţenii, să repete acest gest simbolic în locuinţele lor.
Bistrița, Capitala Earth Hour 2012, va stinge luminile în tot orașul timp de o oră, bistrițenii fiind invitați pe Strada Pietonală Liviu Rebreanu, pentru a lua parte la o serie de evenimente speciale, derulate de-a lungul întregii zile. Începând cu orele 16:00, un panou special, tapetat cu diverse angajamente legate de protecţia mediului, va sta la dispoziția bistrițenilor pentru a-şi face fotografii, comunicând astfel propriul angajament. Fiecare participant va fi invitat să-şi calculeze amprenta de CO2 si va monitoriza timp de un an nivelul amprentei personale de CO2. Primarul municipiului Bistrița, Ovidiu Teodor Creţu și d-nul Magor Csibi, director WWF, își vor lua propriile angajamente.
La ora 20:00, pe Strada Pietonală Liviu Rebreanu se va da startul marșului ciclist Bistrița 60+. Tot la ora 20:00, Primăria Bistrița și WWF-România invită bistrițenii la evenimentul „Mai mult decât o oră pentru planetă”, din program făcând parte momente artistice, acrobații cu flăcări, dar și un moment emoționant, în care 500 de copii vor aprinde lampioane confecționate manual, chiar de ei. Invitații speciali sunt Milena Paraschiv și Radu Popescu, care se numără printre câștigătorii din România ai competiției Rio+20 Global Youth Music Contest.
În București vor stinge luminile, în mod simbolic: Palatul Parlamentului, Ateneul Român, Opera Națională, Biblioteca Centrală Universitară, Biblioteca Națională, British Council, Institutul Italian de Cultură, Institutul Cultural Român, Muzeul Antipa, dar și sedii de companii precum: Hotelul Intercontinental, Hotelul Pullman și compania Cosmote. Mai multe hoteluri, cafenele și restaurante își invită clienții să petreacă o seara la lumina lumânărilor.
Vizitează Ecoharta, pentru a afla ce evenimente se pregătesc în orașul tău de Earth Hour.
joi, 29 martie 2012
invitatie la distractie de Eart Hour 2012
Simbata seara incepind cu ora 20:00 sunteti invitati la Eart Hour Rosiorii de Vede 2012 editia a III a
Locatia: Intrarea in parcul din centrul orasului la troita eroilor din decembrie' 89
Va asteptam cu un spectacol de muzica folk, demonstratii de arte martiale si multe alte surprize. Daca timpul ne va permite si vom gasi intelegere vom avea si un telescop astromomic prin care puteti vedea de aproape corpurile ceresti. Vino cu o candela sau luminarele si impreuna vom scrie din ele cifra 60.
Important! Nu uitati sa stingeti luminile intre 20:30 si 21:30 daca tineti citusi de putin la planeta aceasta!
Locatia: Intrarea in parcul din centrul orasului la troita eroilor din decembrie' 89
Va asteptam cu un spectacol de muzica folk, demonstratii de arte martiale si multe alte surprize. Daca timpul ne va permite si vom gasi intelegere vom avea si un telescop astromomic prin care puteti vedea de aproape corpurile ceresti. Vino cu o candela sau luminarele si impreuna vom scrie din ele cifra 60.
Important! Nu uitati sa stingeti luminile intre 20:30 si 21:30 daca tineti citusi de putin la planeta aceasta!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)